marți, 21 aprilie 2009

Cu soare in priviri, cu dezamagire si cu sfaturi batranesti in buzunar...

Hristos a inviat din morti! Popoarelor minunati-va de puterea lui Dumnezeu. Lua-ti aminte, mielul Tatalui a murit pentru nesimtirea si prostia voastra, deci, nu mai aveti nici un motiv de a va schimba!

Cu ocazia sarbatorii Pascale am calatorit putin la tara. Nicaieri nu poti experimenta mai profund spiritul sarbatorii, bucuria, evlavia oamenilor simpli, sau cel putin asa credeam eu. Dar, sa revin. Dupa ce am mers pe jos cam 7 kilometri pe un drum de care nu vreau sa-mi amintesc oricat de frumos ar fi fost peisajul, am ajuns in sfarsit acasa! Nu mai fusesem din toamna asa ca ma asteptam sa gasesc lucruri schimbate, ma asteptam la surprize. De cativa ani sarbatorile sunt prilej de tristete, ele fiind singurele momente in care cei cativa membri ai familiei mele se reunesc pentru a da tribut celor care nu se mai afla printre noi. Dupa slujba de Inviere, care trebuie sa amintesc, a fost putin cam lunga, am ajuns acasa cu un gust amar. De ce? Pai nimic nu mai era asa cum imi aminteam eu. Biserica proaspat renovata, preot nou nout si oameni care isi butonau telefonul mobil. Imagini pe care la parasisem in marele oras ma urmareau pe plaiurile copilariei mele. Dupa un somn scurt si zbuciumat, imbracarea! Din nou la biserica, unde galbenul strident in care era vopsita ma deranjat chiar mai adanc. Am numarat in curte peste 50 de masini, nici una de fabricatie autohtona. Slujba a fost lunga si oamenii s-au calcat la propriu in picioare pentru iertarea divina. Stiau ei de ce! A urmat masa in familie si traditionalele telefoane si mesaje. La slujba de seara, la care nu-mi amintesc de ce am tinut mortis sa particip, nu a venit nimeni. Asta daca nu pun la socoteala cele doua batrane ce-si fac veacul prin biserica. Dupa o escala la cimitir, am coborat in centrul comunei unde am dat de masinile de dimineata. Imaginati-va un satuc destul de mic si cam uitat de lume unde nimeni nu a binevoit a face cativa pasi pe jos, nu! Toata lumea a profitat de prilejul da a-si etala noile motoare. In barul principal, adica cel cu pretentii, petrecerea era in toi. Si acum o scurta caracterizare a tanarului taran roman: e xenofob, incult, badaran, cunoaste-ti si voi tipul, nu? Asa deci, dupa ce am baut cu noduri o bere prea rece si am fost pe punctul de a rupe falca unui tip din genul prezentat mai sus care incerca sa ma trimita pe mine sa-i aduc o bere, m-am intors acasa cat se poate de multumit ca plecam a doua zi. Cam atat cu partile proaste ale excursiei mele!

M-am bucurat foarte mult cand mi-am intalnit cel mai bun prieten din copilarie. Locuieste in Mures si e sofer. Am vazut si pe chipul lui ridurile vietii dar asta nu ne-a umbrit revederea. Am facut schimb de numere si am depanat amintiri. Am aflat ca mama lui murise anul trecut si ca el a suferit un grav accident de masina in exact ziua in care o ingropase. Era bine acum dar puteam vedea cat de mult se schimbase. Stabilind ca de acum inainte vom tine legatura ne-am despartit. E interesant de vazut prin cate schimbari trece copilul din noi in drumul spre maturitate, suntem aceiasi dar totodata complet diferiti!



Cateva ore mai tarziu respiram zambind aerul plin de praf al Clujului, mai fericit ca niciodata ca eram acolo. Calatoria ramasese undeva in urma, intr-un trecut deja arhivat. Tot ce mai conta erau prezentul si viitorul, asa incerte cum sunt!

joi, 16 aprilie 2009

CU MINE - DESPRE MUZICA SI VIATA...

Nu credeam ca voi reveni inainte de Paste cu vreo postare dar se pare ca m-am inselat pentru ca vreau din nou sa ma descarc prin intermediul blogului. In primul rand trebuie sa stiti ca sunt furios la aceasta ora dar ca motivele acestei stari vor ramane personale. In al doilea rand urmeaza sa fac ceva total necaracteristic mie, si anume voi incerca sa-mi canalizez energia negativa spre un lucru pozitiv. Ceea ce inseamna ca in randurile ce vor urma o sa incerc sa va surprind cu o stare total diferita de cea pe care o simt. Cine stie, poate ca imi va produce si mie efectul pe care sper sa vi-l produca voua. Buun..., sa-i dam drumul!


Undeva in cursul zilei de ieri am inteles cat de puternica e viata din jurul nostru si, ce era chiar mai important, cat de insignifianti suntem in comparatie cu marele plan al Divinitatii. In fiecare clipa suntem bombardati pur si simplu cu informatii, cu situatii, cu sentimente. Despre cele din urma vreau sa iti vorbesc astazi.


Ascultam pentru prima data "Wild world" a celebrului Mr. Big, si am ramas asa... intr-o stare ciudata. Nu stiu de ce pentru ca piesa nu e chiar atat de adanca insa asa s-a intamplat. In fiecare zi primim in viata noastra persoane noi si, in acelasi timp, lasam altele sa plece pentru a nu se mai intoarce niciodata. E interesant de urmarit cum legaturile dintre oameni se nasc si mor ca niste stele pe un firmament uneori mai mic alteori nemarginit. Suntem in mod evident cei mai privilegiati pe acest pamant, beneficiem de atatea daruri incat ma minunez in fiecare clipa de modul, hai sa-i spunem... inadecvat, in care le folosim. Fiecare relatie carei ii dam nastere, fiecare suflet pe care-l iubim si care ne iubeste contribuie in final la ecuatia sub care vom trage linie in momentul final al vietii noastre. Aceste clipe, pe care le vom vedea fluturand prin fata ochilor inainte de a ne stinge sunt singurul bagaj pe care il putem lua cu noi Dincolo. Ar trebui sa sa ne bucuram mai des, sa privim zambind pasarile si sa urmarim norii. De ce nu vedem cat de minunati sunt ochii celui sau celei care simte ceva pentru noi? De ce nu stim sa imbratisam cu mai multa caldura? De ce nu iubim?

Astazi mi-am pierdut cumpatul, am fost rau si nemilos. Acum, privind in retrospectiva regret ca nu am fost cel mai puternic si am cedat tentatiei de a rani, regret ca nu am fost cel care trebuia sa fiu. Dragostea e cel mai puternic sentiment uman, dar lasa-ma sa-ti spun ceva: ura nu e cu nimic mai prejos. Asemeni iubirii, si ea ne da forta, ne face sa fim altfel decat am vrea si ne impinge spre cele mai necugetate fapte. Sper ca aceasta zi sa moara pentru ca astfel sa moara si monstrul care a crezut ca s-a nascut din mine. EU nu sunt asa, nu pot fi asa! Nu ma lasa sa fiu asa!

Trebuie sa inchei aici pentru ca e tarziu si e timpul sa ma intorc in lumea mea, in lumea raului si a nesigurantei. Acolo unde esti si tu. Ne vom intalni si ne vom zambi, vom fi la fel ca inainte, vom uita pentru cateva momente de pericole si de gandurile intunecate. Vom fi tu si eu intr-o poveste care nu a fost scrisa, intr-un cantec neauzit, intr-o pictura oarba... .Vom gasi oare iubirea? Vom sti sa ne ferim de bestia din noi? Vom intelege oare ce trebuie sa facem? Raspunsul il ai doar tu, doar tu si... eu!




sâmbătă, 11 aprilie 2009

INTEGRITATEA, IA-O DE UNDE NU-I!

Pentru inceput, va doresc tuturor un Paste fericit!

Acum, ca am terminat cu amabilitatile, sa pornim masina de criticat oameni!

Eu am crescut citind, am copilarit printre pagini si am avut sansa de a imi forma astfel caracterul cu care ma "mandresc" in ziua de azi. De ce va spun asta, nu pentru a ma lauda ci pentru ca vreau sa subliniez cateva idei. Cand eram ceva mai mic, adica de-o schioapa, adormeam citind. Puteai gasi oricand in patul meu ceva scris de Karl May, asta pentru ca era scriitorul meu preferat pe atunci. Asa am ajuns eu sa-mi doresc sa fiu asemeni celebrului "Old Shatterhand", caracter ce excela la tot ce inseamna calitate umana. Crescand un pic povestile si-au mai pierdut din farmec si a trebuit sa gasesc alti eroi in care sa cred. Am facut asta atunci si o fac si acum! Astfel, sperand intr-o lume si in niste oameni care nu exista decat prin carti am pasit zambind in aceasta lume. Zambetul a devenit mai palid cu timpul iar apoi a disparut complet pentru ca nu am reusit sa gasesc nici o asemanare intre ceea ce doream eu sa descopar la OAMENI si ceea ce am gasit. Am aflat astfel ce e rautatea, interesul, cruzimea. Am intalnit oameni care, conform expresiei, nu aveau nici un os rau in ei, dar care au devenit la fel de ticalosi ca toti ceilalti. Parca toata lumea asta era alcatuita doar din personaje negative! Cam acesta e momentul in care am hotarat sa fiu si eu in randul oamenilor, adica sa trec in partea intunecata. Am lovit fara motiv, am atacat fara sa fiu provocat, am ucis de placere. SUNT OM! Oare? Integritatea pe care am pomenit-o in titlu nu mai exista decat cu numele, e o himera pe care nici macar nu ne-o mai dorim. E suficient daca o vedem la televizor sau daca auzim despre ea prin presa, asta pentru ca nu mai citeste nimeni!

Nu vreau sa lansez o noua critica acida la adresa umanitatii ( pt. ca am facut-o deja, vezi: Suntem slabi, prosti si rai ), dar vreau sa-i mai spun o data cat de mult m-a dezamagit.

Masina de criticat oameni se opreste acum, nu de alta dar e obosita. Apropo, nu am omorat pe nimeni, cel putin nu inca!