Cu soare in priviri, cu dezamagire si cu sfaturi batranesti in buzunar...

Hristos a inviat din morti! Popoarelor minunati-va de puterea lui Dumnezeu. Lua-ti aminte, mielul Tatalui a murit pentru nesimtirea si prostia voastra, deci, nu mai aveti nici un motiv de a va schimba!

Cu ocazia sarbatorii Pascale am calatorit putin la tara. Nicaieri nu poti experimenta mai profund spiritul sarbatorii, bucuria, evlavia oamenilor simpli, sau cel putin asa credeam eu. Dar, sa revin. Dupa ce am mers pe jos cam 7 kilometri pe un drum de care nu vreau sa-mi amintesc oricat de frumos ar fi fost peisajul, am ajuns in sfarsit acasa! Nu mai fusesem din toamna asa ca ma asteptam sa gasesc lucruri schimbate, ma asteptam la surprize. De cativa ani sarbatorile sunt prilej de tristete, ele fiind singurele momente in care cei cativa membri ai familiei mele se reunesc pentru a da tribut celor care nu se mai afla printre noi. Dupa slujba de Inviere, care trebuie sa amintesc, a fost putin cam lunga, am ajuns acasa cu un gust amar. De ce? Pai nimic nu mai era asa cum imi aminteam eu. Biserica proaspat renovata, preot nou nout si oameni care isi butonau telefonul mobil. Imagini pe care la parasisem in marele oras ma urmareau pe plaiurile copilariei mele. Dupa un somn scurt si zbuciumat, imbracarea! Din nou la biserica, unde galbenul strident in care era vopsita ma deranjat chiar mai adanc. Am numarat in curte peste 50 de masini, nici una de fabricatie autohtona. Slujba a fost lunga si oamenii s-au calcat la propriu in picioare pentru iertarea divina. Stiau ei de ce! A urmat masa in familie si traditionalele telefoane si mesaje. La slujba de seara, la care nu-mi amintesc de ce am tinut mortis sa particip, nu a venit nimeni. Asta daca nu pun la socoteala cele doua batrane ce-si fac veacul prin biserica. Dupa o escala la cimitir, am coborat in centrul comunei unde am dat de masinile de dimineata. Imaginati-va un satuc destul de mic si cam uitat de lume unde nimeni nu a binevoit a face cativa pasi pe jos, nu! Toata lumea a profitat de prilejul da a-si etala noile motoare. In barul principal, adica cel cu pretentii, petrecerea era in toi. Si acum o scurta caracterizare a tanarului taran roman: e xenofob, incult, badaran, cunoaste-ti si voi tipul, nu? Asa deci, dupa ce am baut cu noduri o bere prea rece si am fost pe punctul de a rupe falca unui tip din genul prezentat mai sus care incerca sa ma trimita pe mine sa-i aduc o bere, m-am intors acasa cat se poate de multumit ca plecam a doua zi. Cam atat cu partile proaste ale excursiei mele!

M-am bucurat foarte mult cand mi-am intalnit cel mai bun prieten din copilarie. Locuieste in Mures si e sofer. Am vazut si pe chipul lui ridurile vietii dar asta nu ne-a umbrit revederea. Am facut schimb de numere si am depanat amintiri. Am aflat ca mama lui murise anul trecut si ca el a suferit un grav accident de masina in exact ziua in care o ingropase. Era bine acum dar puteam vedea cat de mult se schimbase. Stabilind ca de acum inainte vom tine legatura ne-am despartit. E interesant de vazut prin cate schimbari trece copilul din noi in drumul spre maturitate, suntem aceiasi dar totodata complet diferiti!



Cateva ore mai tarziu respiram zambind aerul plin de praf al Clujului, mai fericit ca niciodata ca eram acolo. Calatoria ramasese undeva in urma, intr-un trecut deja arhivat. Tot ce mai conta erau prezentul si viitorul, asa incerte cum sunt!