TEEN WOLF, sezonul 3, episodul
7: ′′CURRENTS′′
După cum promitea trailer-ul
acestui episod, Scott a trebuit să rezolve răpirea gen ′′Taken′′ a misteriosul
veterinar Deaton. La un moment dat cineva trebuie să-mi explice cine dracu′ e
tipul acesta, nu că nu mi-ar fi simpatic, nevermind.
Deci o răpire, două răpiri, trei
răpiri.
Druidului misterios i s-a pus
pata pe doctori săptămâna asta, ceea ce mă face să cred că a trecut cândva prin
spitalele de pe la noi. Deci, accident, zeci de răniți, zero doctori. Melissa,
mama vârcolacului nostru preferat, are mâinile pline, asta și înainte ca Ethan
să care după el un Danny gata să moară. Cum ne așteptam cu toții, acesta din
urmă vomită pe podeaua spitalului, lucru care mă bântuie și pe mine ori de câte
ori sunt nevoit să mă aflu acolo.
Se pare că alinarea durerilor
este una din noile super-puteri ale lui Scott, nu comentez – să vedem unde o să
ducă.
Apoi unul din doctorii orașului
moare înecat de molii, da, de insectele alea ce zburătăcesc pe la felinare în
timpul nopții. Sunt în mod sacrificii, așa ca Stiles și Scott se pun pe treabă.
Între timp, Derek este amenințat
pentru nu știu câta oară cu semnul haitei de alfa, care acum se pare că
înseamnă că vei fi atacat diseară.
Sunt un mare fan al prieteniei
dintre Isaac și Scott, așa că scena următoare e preferata mea din acest episod.
Băieții și-au pus în gând s-o apere pe Melissa de druid, în încercarea lor de a
o păzi cu rândul au sfârșit prin a adormi și ei ca niște băieți drăguți ce sunt
cu gurile deschise. Bine că nu erau molii pe acolo. Super cute:D.
Băieții merg la școală și...′′I′m
going to be taken′′, da chiar așa s-a exprimat enigmaticul veterinar. Cam atunci
am vrut să știu dacă Liam Nesson avea să aibă o scurtă apariție, dar numele lui
nu figura în generic așa că m-am mulțumit să visez. Între timp diabolicele
molii îl răpesc pe Deaton pentru că toată lumea știe, moliile sunt
muaaaaahahahahaaha.
Boyd și Isaac, care sunt băieți
răi și neascultători fiindcă fug de la ore, vin cu un plan în care vor să
folosească electricitate ca să o învingă pe Kali, adică nebuna cu gheare și
fobie la adidași.
Urmează un dialog în care Scott
vrea să-i mărturisească adevărul Șerifului, dar eu știu că nu o să se întâmple
asta în episodul 7. Stiles e de acord până la urmă să-i spună, așa că mă aștept
ca în săptămânile următoare Șeriful să afle exact cu ce fel de haimanale umbă
copilul lui. Doamna Morell are și ea o mică scenă, inutilă pentru că nu face
decât să-l îndrume pe Stiles în direcția Lidiei.
Într-o cameră neștiută, unul din
gemeni, cel heterosexual, se somotocește cu mai sus menționata. În doi timpi și
trei mișcări, roșcata e amenințată de sora lui Derek să termine relația
indecentă, salvată de Stiles și apoi supusă la tot felul teste comice și
complet fără rezultat. În timp ce toate astea au loc, Scott dansează cu Deucalion
și drept răsplată primește un indiciu important.
Alison și Scott au apoi întâlnire
într-o debara, lucru care scoală chestii în vârcolacul nostru. Se pare că
abilitatea de a-și potoli... dorința nu face parte din noul Scott McCall. Scena
e drăguță, chiar și cu aproape-sărutul de la final.
Stiles bifează și săptămâna asta
căsuța pentru umor. Scena de la spital, dintre el și adormitul Danny, este
foarte comică.
Kali sosește la casa di Derek cu
gemenii de braț și o pană de curent, ceea ce desigur că strică ziua tuturor. Ba
mai mult o aduce și pe sărmana profesoară ca să-l convingă pe Derek să lupte
singur cu ghearele ei. Înfruntarea dintre ce-i doi are o coregrafie decentă,
dar asta n-o împiedică pe nenorocită să șteargă pe jos cu Alfa al nostru, unul
dintre ei după cum aflăm imediat.
Aflând de probleme lui Derek,
Scott decide să-l salveze pe Deaton de unul singur, trimițându-i pe ceilalți
să-și ajute prietenul. Ce anume puteau face Lidia și Stiles împotriva Kaliei și
a gemenilor nu știu. Apoi aflăm că cei doi știu cum să pornească
electricitatea. Iei Stiles, în caz că afacerea asta cu vârcolaci nu merge, o să
fii un electrician adorat de toate gospodinele.
Din nefericire, atârnatul de
tavan Deaton, este înconjurat de praful acela neplăcut de vârcolaci. Așa că
oricât se zbate Scott să-l salveze, oricât își înroșește ochii Alfa-style,
degeaba. De data asta Sherlock-ul adormit din șeriful nostru se trezește și
acesta ajunge la timp pentru a nimeri cu pistolul din dotare funia
suspendatului veterinar. Apoi, în timp ce șeriful trebuie să plece ca să strige
de la geam pentru o ambulanța, Deaton îi spune la Scott că este un Alfa, și nu
de Piața Mărăști, ci unu′ adevărat.
La casa di Derek, Boyd ne spune
la revedere, ceea ce nu mă întristează prea tare, pentru un caracter atât de
nefolosit este un miracol că a rezistat atât. Descoperim că nenorocita fără
pedichiură este responsabilă și pentru moartea Ericăi, lucru care mă face să-mi
ascut toate unghierele din casă.
Una peste alta, cred că este un
episod solid, de genul celora în care se întâmplă o grămadă și mai nimic în
același timp. Teen Wolf rămâne surpriza tuturor celor care au zis că MTV-ul nu
poate face un serial ca lumea, Hemlock Grove – cu tine vorbesc.
Nota mea: 8 (opt, se poate mai
mult).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu